Biserica „Sfânta Cruce” , Pătrăuţi – 1487
Aşezare străveche, Pătrăuţi îşi deapănă istoria de-a lungul secolelor, amintindu-ne de epoca de început şi de glorie a statului moldovean. Înconjurată de tainice păduri, ferită de lume, aceasta păstrează legende în care figura dominantă a lui Ştefan cel Mare devine omniprezentă.
Nu departe de Suceava, pe drumul vechi de pe valea râului, în satul Pătrăuţi, domnitorul Ştefan cel Mare a întemeiat, în 1487, singura mănăstire de maici din timpul său. Mănăstirea nu a rezistat vremurilor neprielnice, rămânând mult timp părăsită.
Biserica „Sfânta Cruce”, cu o decoraţie foarte simplă şi de dimensiuni reduse, se impune prin armonia desăvârşită a proporţiilor şi prin stilizarea formelor.
Interiorul bisericii este alcătuit din pronaos, în formă de pătrat, naos de formă dreptunghiulară şi altarul semicirculat. Trecerea din pronaos în naos se face printr-o uşă încastrată în peretele despărţitor, modalitate unică în secolul al XV-lea. La stânga şi la dreapta altarului sunt decupate nişe. La toate construcţiile cu această structură, pronaosul are o boltă în formă de calotă sferică aşezată pe pandantivi şi arce.
Accesul în biserică se face printr-o singură uşă, situată în partea de vest. Decoraţia portalului, foarte simplă, este alcătuită doar dintr-un chenar în arc frânt, frumos stilizat.
Pictura cu care a fost zugrăvită Biserica de la Pătrăuţi, realizată în timpul lui Ştefan cel Mare şi păstrată până astăzi, este din punct de vedere artistic una dintre cele mai importante; aici a fost transpus pentru prima dată ceea ce poate fi considerat programul iconografic moldovenesc.
Marea compoziţie „Cavalcada Împăratului Constantin cel Mare” de pe peretele vestic este de o importanţă covârşitoare; scena se mai întâlneşte doar la Biserica Arbore, nemaifiind pictată în nicio altă ţară de origine ortodoxă. Pictura îl înfăţişează pe împărat însoţit de o suită formată din 16 sfinţi călare. Arhanghelul Mihail, aflat în fruntea cavalcadei, arată împăratului crucea apărută pe cer.
Fresca este realizată cu un deosebit simţ artistic; zugravul stăpâneşte arta individualizării personajelor, diferenţierii atitudinilor, descrierii vestimentaţiei epocii. I se adaugă, pentru modul specific în care este reprezentat voievodul-ctitor, tabloul votiv.
