Cum mi-am găsit ajutorul perfect în bucătărie?

În bucătărie, avem nevoie de ajutoare!

Gătitul este cea mai mare pasiune a mea. Aș sta ore întregi doar în bucătărie, încercând fel de fel de rețete deosebite. În vacanța de vară, mereu o ajutam pe mama să pună pe iarnă fel de fel de bunătăți. De la gemuri și compoturi, până la legume și fructe congelate.

Dar perioada cea mai frumoasă era de sărbători. Mama făcea prăjituri diverse la comandă. Îmi plăcea să frământ aluat, să aștept cuminte să crească aluatul ca apoi să facem cozonac. Cozonac pe care trebuia să stăm mereu cu ochii ca să nu se ardă. Adoram să decorez fursecurile cu glazură de ciocolată, să le clădesc frumos în cutiile pregătite pentru clienți.

Anii au trecut, pasiunea a rămas pentru bucătărie

bucatarie

Îmi place la fel de mult să gătesc și chiar am urmat cursuri de specializare. Fiecare weekend pentru mine înseamnă câteva ore petrecute în bucătărie. Experimentez rețete noi sau vechi, dar reinventate și adaptate unui stil de viață sănătos. Am renunțat de un an de zile la făina albă și la zahăr. Fiecare rețetă veche trebuie acum adaptată.

Deși nu aș fi crezut niciodată că voi ajunge să fac în casă absolut tot ce am nevoie, iată-mă în acest punct. Și când spun tot, mă refer inclusiv la pâine de casă din făină specială, gemuri fără zahăr, iaurt din lapte de la ferma părinților. Nu e ușor, îți ocupă destul de mult timp, dar gustul și aroma produselor homemade te motivează mai mult decât orice.

Cum timpul e tot mai scurt, am decis să-mi iau ajutor în bucătărie.

bucătărie

Ajutorul numărul 1

Astfel primul ajutor în bucătăria mea a fost setul de cuțite și decojitor din ceramică. Datorită lamei ascuțite mă ajută să curăț și să decojesc mult mai rapid, dar și mai ușor legumele pentru supe și fructele pentru sucuri natural și pentru gemuri. Îmi place mult decojitorul pentru că astfel evit să mă tai sau să-mi stric manichiura, lama lui luând contact doar cu legumele.

Ajutorul numărul 2

Un storcător de fructe nu ar trebui să lipsească din nicio casă. Nimic nu este mai plăcut decât să savurezi un fresh proaspăt dimineața sau la gustarea de la prânz. Îmi place să beau freshuri pentru că așa știu sigur că consum fructe și mă vitaminizez. Dar pentru că nu îmi place să beau apă, freshul mă ajută să consum mai multe lichide pe zi. Mi-am dorit un storcător de fructe cu recipient mare pentru a avea suc pentru toată ziua și m-am îndrăgostit de cel de aici.

Ajutorul numărul 3

Și cel de-al treilea dar nu cel din urmă, aparatul acesta de pâine, care sunt sigură că nu o sa se plângă dacă îmi doresc pâine proaspătă dimineața când mă trezesc. În weekend-uri, la micul-dejun, să mă aștepte cu croissante fierbinți. Să-mi pregătească aluatul de cozonaci sau de gogoși când musafirii se anunță în ultimul moment. Să-și facă treaba în bucătărie, în liniște, astfel încât nimeni să nu știe că este acolo la treabă. Să-l trădeze doar mirosul care ne ademenește în bucătărie.

După părerea mea, numele potrivit pentru acest aparat de pâine ar trebui să fie ”ajutorul de care ai nevoie în bucătărie” sau ”micul bucătar”.

Pentru voi care este ajutorul perfect în bucătărie?

Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.